Comisia specială pentru combaterea traficului de persoane: promisiuni închise în cercuri vicioase?
Parlamentul României își aminteste, în fine, că traficul de persoane nu dispare de la sine. După ani de neglijență totală și o indiferență aproape criminală, conducerea a aprobat înființarea unei comisii speciale pentru combaterea acestui fenomen. O mișcare care, cel puțin pe hârtie, are scopuri nobile: analiza cauzelor profunde care perpetuează traficul, studiul exploatării prin muncă, a abuzurilor sexuale sau a criminalității față de minori. Pe hârtie, nu-i așa?
Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, pare să creadă că acest gest va salva aparențele unei clase politice îngropate în scandaluri și lipsă de acțiune. Comisia va fi formată din 25 de membri, o combinație de indivizi care, foarte probabil, au fost desemnați mai mult pe baza algoritmului politic decât a competenței. Aceștia promit să evalueze activitatea autorităților, să investigheze instituțiile care ar trebui să aibă responsabilități în combaterea traficului. La final, vor prezenta soluții legislative. Adică vechiul model birocratic: vorbe multe și soluții întârziate.
Factorii ignorati prea mult timp
Ce luptă încearcă această comisie să ducă dacă devenim sinceri un moment? Traficul de persoane este alimentat de incompetență, corupție instituționalizată și un dispreț absolut față de victimele reale. Vor analiza, spun ei, „factorii structurali și conjuncturali” care favorizează fenomenul. Oare factorii aceștia nu sunt cunoscuți deja? Lipsa de prevenție a instituțiilor, legislația insuficientă, complicitatea ascunsă în spatele unor birouri aerisite.
Și mai trist, comisia vrea să se concentreze și pe eficiența „măsurilor implementate”. Ce măsuri? Cele care au lăsat sute de victime pe dinafară? Cele care au permis traficanților să opereze ani în șir fără teamă de autorități? În contextul actual, analiza „eficienței” pare o ironie amară.
Un mandat limitat pentru un dezastru nelimitat
Mandatul acestei comisii este predestinat eșecului – are termen până în 2028, o perioadă ce pare largă dar care, în ritmul obișnuit al birocratului român, s-ar putea extinde peste generațiile următoare. Oare victimele traficului au timp de așteptat? Pentru ele, fiecare zi este o luptă pentru supraviețuire în infernul în care au fost aruncate de lipsa noastră de intervenție.
Chiar și numărul membrilor – 25 – ridică semne de întrebare. Cu atâtea opinii divergente și interese politice contradictorii, ce șanse există pentru un consens rapid și implementarea unor măsuri reale?
Praf în ochii publicului?
Adevărul e că astfel de comisii și „investigații” rareori duc la schimbări concrete. Sunt mai degrabă un spectacol ieftin pentru a astupa criticile și a crea o iluzie de acțiune. Când fumul se va risipi, nu vom rămâne cu prea multe: o listă de „observații” uitată într-un sertar prăfuit și încă un ciclu de promisiuni nerespectate.
Poate că este timpul să ne întrebăm: de ce ajungem mereu să tratăm problema traficului de persoane doar când devine imposibil de ignorat? Cine răspunde pentru tăcerile complici care au condus la perpetuarea acestui fenomen odios? Și mai ales, ce facem cu toate aceste răspunsuri care par să nu schimbe niciodată nimic?
