Mesajul lui Augustin Lazăr despre Ion Iliescu
Într-o declarație cutremurătoare la moartea lui Ion Iliescu, fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, a subliniat frustrările acumulate de-a lungul anilor în mișcarea pentru justiție. Lazăr a acuzat politicienii de tergiversarea dosarelor Revoluției și ale Mineriadei, susținând că justiția a fost manipulată intenționat, prin metode obscure, pentru a proteja vinovații.
Un adevăr ignorat timp de decenii
„Romania a suferit condamnări multiple la CEDO, a plătit milioane de euro, pentru lipsa unui proces echitabil”, a declarat Lazăr, delineând o imagine sumbră asupra consecințelor unei justiții eșuate. Cum poate un stat să ignore crimele împotriva umanității atunci când numărul victimelor ajunge la 862 decese și 4000 de răniți?”
Manipularea politică și refuzul de a judeca
Strategiile de temporizare și jocurile politice duse de persoanele aflate la putere au fost, conform lui Lazăr, cauzele principale pentru care nu am avut parte de un proces corect. Pe de altă parte, Lazăr a cerut o memorie judiciară corectă și transparentă, menționând că „la Revoluție nu a existat nicio insurgență securist-teroristă”. Adevărul, în opinia sa, a fost distorsionat în mod intenționat.
Un proces inexistent pentru un trecut complex
Dosarul Revoluției trimis în judecată în 2019 a inclus acuzații grave la adresa fostului președinte Ion Iliescu, dar, ciudat, în fața instanțelor, totul s-a năruit. Ce s-a ales din promisiunile democrației? Ce impact are, de fapt, asupra societății noastre întârzierea adevărului cu atâta zel?”
Dosarele Revoluției și Mineriadei
În contradicție, dosarul Mineriadei a fost inițial deschis și apoi anulat, lăsându-i pe cei care așteptau justiția total în absența unui verdict adevărat. Lazăr descrie o situație alarmantă, unde politicienii, deși acuzați de infracțiuni grave, nu au plătit niciodată pentru ororile comise. Cine va răspunde pentru suferința acestor oameni?”
Concluzie amară și o întrebare deschisă
În urma acestor fapte, Lazăr a lăsat o întrebare profundă în mintea tuturor: „Când va fi România capabilă să se confrunte cu propriul trecut?” La 35 de ani după Revoluție, regretele sunt doar un ecou într-o societate care privește somnambul la nedreptățile istorice.
